Piatra de temelie este decizia ta de a te deschide si de a-ti spune povestea – nu doar faptele si circumstantele legate de avort, dar si ceea ce ai gindit si ai simtit. Este o decizie curajoasa, cu atit mai mult cu cit, uneori, este pentru prima data cind vorbesti despre asta.
Este important, ca femeie, sa stii ca cineva este acolo pentru a te asculta cu atentie, ca si celelalte femei (in cazul consilierii de grup) au trecut prin experienta unui avort si ca, doar mobilizindu-te, infruntind problema, vei reusi sa scapi de ea.
Terapia post-avort cuprinde mai multi pasi, a caror parcurgere nu este intotdeauna foarte stricta, mai ales atunci cind emotiile oscileaza de la o extrema la alta.
Iesirea din negare – imediat dupa avort, o femeie poate avea un sentiment de usurare si considera ca a trecut criza: decizia a fost luata si pusa in practica, iar problema a fost rezolvata. Acest sentiment de eliberare este, de obicei, legat de negare. Femeia nu poate face fata realitatii a ceea ce s-a intimplat, durerii si sentimentului de pierdere. Prin negare, amintirile dureroase sunt blocate. Desi aceasta este, pentru moment, o modalitate eficienta de a depasi o situatie, trebuie evitata prelungirea acestei stari. Procesul constientizarii negarii este dificil si dureros, dar terapia post-avort presupune acceptarea de catre femeie a faptului ca avortul a avut o mare influenta asupra propriei vieti.
Pentru a iesi din negare, trebuie ca femeia sa analizeze factorii care i-au influentat decizia:
- Ce alternative considera ca are la momentul respectiv
- Cine si ce anume i-a influentat acele alegeri.
- Recunoasterea adevaratelor sentimente si a pierderii reale – exprimarea propriilor sentimente poate fi o experienta dureroasa, dar aceste emotii nu vor avea efecte negative decit daca sint ignorate. Ele vor contribui la dezvoltarea personala pe masura ce aceste sentimente sunt acceptate.
Este utila alcatuirea unei liste cu sentimentele resimtite:
- ziua de azi
- ziua avortului si zilele urmatoare
- fata de diverse persoane:
- fata de tatal copilului
- fata de persoanele care au avut un avort
- fata de persoanele care au incurajat alegerea acestei solutii (avort)
- fata de persoanele care nu au acordat sprijinul de care femeia considera ca are nevoie
- fata de propria persoana
Cele mai frecvente trairi pe care le experimenteaza o femeie dupa un avort sunt minia si depresia. Legatura dintre cele doua stari nu este foarte clara, dar se poate spune ca ele se sustin reciproc.
- Minia este resimtita adesea pe parcursul intregii experiente a avortului si este directionata spre diverse persoane (propria persoana, persoane care au participat direct sau indirect la producerea avortului). Este foarte important ca minia si fie recunoscuta si exprimata intr-o maniera pozitiva si nepericuloasa. Negarea in continuare si neexprimarea miniei poate conduce la situatia in care aceasta ne scapa de sub control si este gresit directionata si manifestata. In acest caz, minia este o modalitate de exprimare a unui amalgam de emotii: suferinta, durere, tristete, teama, respingere. Minia nu este in sine o emotie reprobabila, dar ea trebuie directionata spre schimbarea unor lucruri gresite din viata noastra.
- Starea depresiva se instaleaza datorita convingerii ca a incalcat propriul cod moral si nu exista nici o modalitate de rascumparare a greselii facute. Exprimarea miniei este o modalitate de diminuare a intensitatii starii depresive.
- Sentimentele de vina si de rusine – de obicei, aceste trairi sunt resimtite simultan.
- Vina apare ca urmare a constientizarii savirsirii unei greseli – si este un indicator al corectitudinii morale a faptelor noastre.
- Sentimentul de rusine are legatura cu ceea ce suntem mai degraba decit cu ceea ce facem si apare atunci cind scade nivelul stimei de sine. Consecinta acestui sentiment este teama de a fi judecat de ceilalti, de a fi respins, fapt pentru care creste nivelul de vulnerabilitate si de insecuriate.
Femeia in cauza trebuie sa constientizeze faptul ca aceste sentimente sunt reactii normale in conditiile in care a savirsit o greseala, dar aceasta greseala nu este ceea ce o defineste ca persoana unica. Odata stabilita cauza acestor sentimente, trebuie pus accentul pe impacarea cu sine (Nu sunt o persoana rea doar pentru ca am facut o greseala).
- Exprimarea suferintei – este etapa eliberarii din starea de tristete provocata de pierderea copilului. Este momentul cu cea mai mare incarcatura emotionala, femeia trecind prin diverse stari afective: minie, depresie, vina si rusine. Unele femei considera ca nu au dreptul sa jeleasca acei copii a caror viata a fost intrerupta cu acordul lor. Consilierul trebuie sa determine femeia in cauza sa-si analizeze nevoia de a-si plange copilul si sa o sprijine pe parcursul acestui proces. Aceasta interventie este necesara mai ales in situatia in care sentimentul de suferinta tinde sa copleseasca persoana in cauza. Exprimarea durerii se poate face prin diverse modalitati: redactarea unor scrisori catre copil, realizarea unor desene, etc.
- Asumarea responsabilitatii – consta in acceptarea raspunderii pentru cele spuse sau facute. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa se renunte la acele comportamente (ineficiente pentru procesul terapeutic) utilizate pentru a inabusi sentimentele de durere.
- Etapa iertarii – iertarea de sine si iertarea celorlalti implicati direct sau indirect in producerea avortului. Oferirea si primirea iertarii sta la baza inceperii unei noi vieti. Prin iertare intelegem mai bine suferinta si motivele care au condus la avort. Iertarea implica o angajare afectiva profunda, iar exprimarea ei poate lua diverse forme mai mult sau mai putin concrete (scrisori, diverse obiecte simbolice, etc.).
- Acceptarea si impacarea– corespunde etapei de eliberare si de costientizare a faptului ca, desi pierderea este irevocabila, aceasta experienta a contribuit la maturizarea personala. Se face apel la capacitatea persoanei de a spera. Unele femei ajung la aceasta etapa mai repede, altele treptat.
|
